...despre zbor si aripi

A doua restanta

2010-10-06T01:39:00.018+02:00

De mult timp tot zic no musai sa povestesc despre cum o fost in Laponia ca o fost asa de fain de mi-ar parea rau sa nu las nimic scris despre asta.
Fara indoiala a fost cea mai frumoasa saptamana petrecuta in Finlanda intr-un loc in care mi-am promis sa ma intorc pentru ca e prea frumos sa fie adevarat.

Planuita cu foarte mult timp inainte si cu chiu cu vai, trip to Lapland a fost cu siguranta cel mai tare trip ever. Cu ajutorul prieteniilor finlandezi am rezervat cabanuta, am inchiriat masina si totul parea sa fie settled. Si uite ca vine si mult asteptata zi...1 martie 2010...prima zi cu temperaturi pozitive din 1 noiembrie in Mikkeli. Mare entusiasm mare, doar ca dis de dimineata ne urcam in trenul spre Rovaniemi si lasam caldurica pentru mai tarziu. Trenul goneste printre nameti si vanturi nordice intr-un peisaj de o salbatacie de imaginat.

Intr-un final ajunge in Rovaniemi pe la 4 dupa masa cand acolo era deja noapte. Si uite asa ne incepe norocul: primim de la compania de inchiriat masini un Golf in loc de Polo and we heat the road...ma rog...the snow...and the north. Ninge tot mai tare si chiar daca suntem safe intr-o masina nou nouta si perfect echipata, adrenalina creste cu fiecare kilometru si ren care ne taie calea. Si uite ca ajungem si in Muonio (un orasel mai acatarii inainte sa ne pierdem de tot in salbaticie) de unde facem provizii strasnice :) Il sunam si pe proprietarul cabanutei si ne zice ca n-avem cu sa ii ratam casa ca e singura in urmatorii 40 km, dar ca sa avem grija la reni si moose ca ii bai mare (ma rog el no zis cu "bai" ca la ei nu se zice asa...da' pe "no" il au si ei :))

Si dupa 40 de km iata ca ajungem si proprietarul ne conduce la cuibusorul nostru de nebunii...cum zicea el "the best place in Finland" - and indeed it was :) Cabanuta noastra de vis se afla la 50m de Suedia despartita fiind doar de un rau inghetat bocna care nu prezinta niciun impediment pentru ajunge in regatul Suediei in mai putin de 10 minute. Proprietarul face prezentariile: Suomalainen cottage - Max (Franta), Natalia si Klaudia (Polonia), Jonathan (Spania) si eu. Casuta noastra draga e formata dintr-o camera cam de 5 pe 5 si o sauna cam de aceiasi marime ("best sauna in Finland") si o buda in gradina :)

E atat de cosy and nice incat musai sa sarbatorim. Desfacem repede niste beri si ne mutam urgent in sauna...ma rog, sauna zapada...sauna zapada... Speram sa ne balacim in zapada sub lumina "revontulet" - aurora borealis, dar nu erau decat vreo -18 grade deci prea cald pentru producerea fenomenului. Asa ca ne-am vazut linistiti de balaceala si sauna :)

A doua zi am luat-o din loc spre o stationuta de ski. Era atat de frig incat iti ingheta ceaiul in pahar, dar era o priveliste prea frumoasa sa nu te bucuri de ea. Asa ca ceilalti sau dus la ski eu mi-am luat rachete de zapada si m-am dus sa ma plimb cu renii. Zapada era incredibil de mare si din cauza gerului era foarte afanata si munceam din greu sa merg chiar si cu rachetele de zapada, dar nu conta: era de vis sa vezi marea alba din jur si renii si elanii mergand in rand cu mine.

Dupa vreo cateva ore in care mi-a inghetat si sufletul m-am reintors la baza partiei la un ceai si apoi am plecat repede sprea acasuca la caldurica si sauna si apoi somnic ca urma o zi grea.

And now, here it comes the most beatiful day...heading north!!! Facem multe sandwich-uri si ceai si ne imbarcam spre Norvegia si Marea Nordului :) Facem plinul sa nu ne trezim in bai ca acolo is benzinarii asa cam din 100 in 100 de km, nu intrebati unde am facut pisu' ;))

Si uite asa pamantul incepe sa se valureasca semn ca am parasit Finlanda (acolo asta nu se intampla niciodata :)). Traversam un sector lunga ca de chei cu imense cascade de gheata si snowmobile ce ne taiau calea mai ceva ca renii :)

Si dintr-o data prevelistea se deschide inspre un peisaj aproape ireal: norisori pufosi, munti de gheata ce se pravalesc in mare, un vapor ce pleaca din port si multe casute de lemn rosii ce intregesc peisajul de vis...ne trezim din visare cand pe o trecere de pietoni ne sare in fata un schior...nimic straniu prin partiile locului :)

Ne grabim sa ajungem la malul marii. Ne incearca aproape acelasi entuziasm ca atunci cand te arunci in valuri. Privelistea iti inunda toate simturile si nici nu mai ai nevoie de un impuls mecanic sa simti maretia locului.

Bun, si acum ce-i de facut? Ne pornim pe coasta printre fjorduri si conducem fara sa ne dam seama printr-un peisaj ireal. Parca suntem intr-un desert inghetat!!! Si uite asa ajungem intr-un satuc foarte pasnic la margine de mare.

Intrebam de o cafenea pe primul trecator, si o doamna la o varsta respectabila ne raspunde, intr-o engleza impecabila care ne lasa fara cuvinte, ca nu exista cafenea dar ca la alimentara satului se poate bea cafea gratis. Am zis acolo e de noi...si locul in care am ajuns a fost din nou de poveste. O alimentara mica si cocheta, afacere transmisa din generatie in generatie.
Soarele se arunca in mare si atmosfera de la singura masa care ne intampina cu cafea calda ne spune: "N-aveti unde sa plecati de aici!" Si inca un argument:cum beam acolo cafea gratis am zis ca ar fi frumos sa si cumparam ceva, dar cum coroane nu aveam si cardurile noastre nu functionau, proprietarul ne-a oferit cu mare drag si biscuitii ce ii cumparasem!!! Ok, ok, we really are in heaven.

Dar din pacate spectacolu de foc ce ni-l ofera soarele ne aduce aminte ca trebuie sa plecam spre casa, dar peisajul este breathtaking si nimeni nu poate sa conduca cu acest peisaj in fata ochilor. Asa ca asteptam ca soarele sa apuna printre muntii din Mordor si apoi ne asternem la drum.

Ne oprim al un supermarket in Alta si cand iesim ghiciti ce?! Natalia observa o dara verde pe cer. Schimbam muti priviri aproape lacrimand de fericire si ne zicem: gata repede repede in masina sa iesim cat de repede din oras...Si cand ajungem din noua printre muntii pustii...

Ne oprim de 5 in 5 km pentru ca nu ne putem abtine, doar frigul de peste -30 de grade ne trimite din cand in cand in masina. Cand ajungem acasa...avem impresia ca parca luminiile fosforescente cad pe noi si aproape le putem atinge. Le auzim vajaitul solar si riscam sa intram in hipotermie pironiti in zapada...asa ca sauna si mult dorita balaceala sub "revontulet".

A doua zi...relaxare!!! Ne bucuram de soare, luam masa pe terasa si ne simtim mai Suomalainen ca oricand si am vrea sa ramanem asa...:)

Ultima zi in paradis...ne luam ramas bun de la gazda noastra si renii lui si de la "the best place in Finland" si promitem sa revenim.

In cateva ore suntem in Rovaniemi unde vom ramane printre zapezi si lumini nordice pentru urmatoarele 3 zile. Ne purtam ca turisti tipici, sight-seeing, Arctikum si bineinteles Joulupukki ...nu ne-a impresionat casuta lui...se vede ca nu prea e din partiile locului :)

Cred ca nici mii de cuvinte nu ar putea descrie clipele petrecute acolo, dar va sfatuiesc sa incercati...va fi cu siguranta cel mai ciudat si fascinant loc in care va veti dori sa va intoarceti mereu.
Moika!

Prima restanta

2010-07-07T11:36:00.011+02:00

Dupa un an prin Suomi, nu m-am ales cu nici o restanta la facultate, dar cu vreo 3 ls blogosfera. Acum daca le-oi trece a fi bine, de nu... Si oricum cred ca e de bine :)
Prima restanta e din sesiunea de iarna - Tallinn dis de dimineata!
Din Mikkeli pentru 25 euro obti un bilet dus - intors la Tallinn cu ferryboat-ul. Vremea in Mikkeli nu da nici un semn de primavara, asa ca m-am gandit ca poate cu cateva sute de kilometrii sud e mai bine. Ei, n-a fost sa fie, dar macar m-am plimbat printr-un altfel de burg.
Cum a si trecut atata timp, imi aduc aminte ca a fost foarte frig!!! Dar a fost frumos, si daca ar fi vreo 10 grade in plus ar fi...de vis! Poate la anu' cand Tallinn va fi Capitala Culturala Europeana.

Drumul spre scoala

2010-02-13T23:56:00.006+01:00

Cum mie imi place de obicei sa imi complic existenta, nu am ezitat nici de aceasta data. Puteam sa imi aleg cursuri de business management de la inceput si asta ar fi insemnat 15 min pana la scoala. Dar eu nu ca batman batman, am venit pt management cultural asta fac. Si uite asa plimbarica de 40 min pana la scoala. Pana o fost "cald" si frumos o fost dragut, cu bicicleta prin parc. Cand o venit iarna, o fost mai stramt dar asa-i in tenis!
Si uite asa vine semestrul doi...cand ma gandesc eu ce tare ar fi sa imi iau si niste cursuri de business management ,deci nu numa sa ma plim 40 de minute(cultural campus) ci si inca 30 min pana la celalt campus(kasarmi campus) si alte 20 min acasa...
si uite asa trece viata...adrenalina vine cand ma gandesc sa fac toate astea pe bicicleta: cel mai extrem sport ce l-am practicat pana acum. Trebe clar minim 3 straturi de haine...stiti voi, ca la munte...caciula, gluga, 2 perechi de manusi si pedalam, pedalam...condensul de pe ochelari ingheata, parul e bocna inca 10 minute dupa ce ajung la scoala, la scoala scoate suprapantaloni, pune suprapantaloni...ca asa-i in tenis! :)

Ce fac eu duminica dimineata la 8...

2010-02-13T23:44:00.003+01:00

In weekendul in care eu am zis pass la toate chefurile pentru ca aveam de lucru, alti au zis da. Asadar la 4 dimineata faceau promisiuni de mers la plimbare pe lacul Saaima dimineata la 8. Asa ca eu i-am trezit frumusel la 8 sa mergem...si ne-am dus, tot minunadu-ne tot drumul cat de prosti tre' sa fim sa umblam la 8 dimineata, la -25 de grade si in Sfanta zi de duminica. Ei...uite asa de prosti :D

Stiti gradinile Versailles? No, astea is gradiniile Mikkeli...vara...ca acuma...nu prea :))

Noroc ca era deschis un chiosc de ziare ca daca nu muream de frig...dar macar a fost o zi plina ca ne-am trezit devreme :))

Atunci cand Craciunul tine peste 3 luni

2010-02-13T23:16:00.006+01:00

N-am mai scris demult tare ca scoliile astea inalte nu m-au slabit deloc cu intensive week-urile lor cu tot. Asa ca acum trebuie sa va scriu despre Craciun. Noroc ca aici nu s-a schimbat nimic de la Craciun incoace doar ca zapada e cu jumatate de metru mai mare si e un pic mai lumina.
Cum de sarbatori toti prietenii de aici au migrat spre tari mai calde, numai eu si doi prieteni nemtii am ramas aici sa ne luptam cu monstrul polar. Si am stat noi la caldurica multe zile-n sir pana ne-am pornit imediat dupa Craciun in vizita la Minna, in satul ei la vreo 40 km distanta. Si am zis ca daca tot ne pornim incolo sa vizitam si cetatea din Savonlinna, ca aici nu-i chiar la ordinea zilei sa vezi ceva mai vechi de 100 de ani.
Asadar m-am pornit dis de dimineata spre Savonlinna, un orasel intre doua lacuri imense si care are 2 lucruri deosebite: "Sauna Opera Festival" - un festival foarte mare pt Finlanda care atrage un public impresionant in fiecare an, si castelul ce dateaza din secolul XV.

Pe drum...

Cand am ajuns m-am tot invartit eu asa prin orasel, m-am plimbat prin cimitir, am strabatut tot orasul si nici urma de castel. Ce-i drept habar nu am cum ii zice la castel in finlandeza...
Noroc ca pe la 14 m-am intalnit cu Simone si Fabian si am vizitat impreuna castelul. Era caldut si bine inauntru si ghidul pus pe povesti. Asa ca a fost foarte draguta plimbare prin castel mai ales ca aduce mult cu al nostru Bran.

Unul dintre lacuri

Saracele ratuste :(

Castelul

Savonlinna by night...

Dupa castel ne-am pornit spre satul Juva sa ne intalnim cu gazda noastra. Am beut o bericioaica la carciuma din sat, care se deosebeste de ale noastre doar prin masinile de jocuri de noroc si pariurile de curse de cai, si acasuca la caldurica. A fost tare frumos asa, am mancat chestii traditionale de Craciun (finlandejii nu se prea spetesc cu gatitul: baga un sold de porc si un ditai pestele la cuptor si Doamne-ajuta!), am baut toate bauturile finlandeze, am facut sauna si ne-am povestit.

Viata la tara...(la ei)

A doua zi, m-am pornit incet spre casa unde am continuat sa dorm pana la anul nou :D. Nu ca de anul nou s-ar intampla ceva deosebit, dar am iesit si noi la o plimbare pe strazi sa vedem cum finlandezii nu sarbatoresc anul nou pe strada.

Trip to Riga III

2010-01-27T20:40:00.006+01:00

Si in sfarsit partea turistica...
De fiecare data incerc sa vad lucrurile pe care alti turisti nu le vad, si nu stiu de ce fac asta, cred ca ma gandesc ca o sa ajung turist care umbla dupa stegulet si o sa mi se arate ce li se arata turistilor. Asa ca de data asta am incercat sa vad un pic din frumoasa capitala fara o harta a monumentelor, ci asa plimbandu-ma fara scop si tinta vreme de o zi intreaga...si cam asta am descoperit...

Trip to Riga II

2009-12-25T22:15:00.009+01:00

Si intr-un glorios final de zii ne imbarcam si noi si dupa un zbor scurt si neinteresant aterizam in Riga. De la aeroport facem vreo 20 km cu autobuzul pana in centru si de acolo in 5 minute suntem la hostel. Necazam rapid si baruletul de la parter ne indeamna la niste beroase care la randul lor ne trimit destul de repede la somn...
A doua zi ne trezim pe la 10 si luam din mers micul dejun pt ca ni se promisese un tur mai altfel al capitalei baltice, adica sa vedem ceea ce turistii nu vad de obicei. Si asa a si fost! Dupa cum veti vedea si voi am fost prin tot felul de locuri si am simtit ca parca vedem si simtim mai mult din ceea ce e Riga.
Ghidul nostru, o tipa foarte haioasa, ne plimba prin tot felul de locuri pline de farmec: piata de peste, targul de vechituri, portul si tot felul de stradute departe de centru...

Expozitie foto in piata de peste...

In umbra marelui URSS...

Monomentul Holocaustului langa biserica in care cateva sute de evrei au fost arsi de vii...(incep sa cred ca orice tur al Europei e un tur al monumentelor Holocaustului :( )

Arta de calcat in picioare...

Parc...

Primul comandant al unei armate independente a Lituaniei

Cartierul ambasadelor...probabil cele mai frumoase cladiri din oras.

Privire din port...

Muzeul de Arta Naiva al Lituaniei

In port se termina si turul nostru prin maruntaiele orasului si avem si o supriza: ghidul nostru are niste prieteni care recontitioneaza VW-uri. Eu una am fost foarte incantata sa vad ce fac ei acolo :)

Ajungem la hostel aproape inghetati si istoviti de atata mers. Dar dupa ce mancam ceva ne gandim sa ne plimbam un pic prin centrul istoric. Ploua mocaneste si chiar daca stradutele medievale sunt dragute si animate, fugim repede inapoi "acasa" si ne aciuim in barul hostelului. Aici profitam din plin ca e mult mai ieftin decat in Mikkeli si gustam cate putin din fiecare specialitate locala si nebinedispunem peste masura pana pe la vreo 5 dimineata :)

Camera noastra

Usa catre camera noastra :)

Baruletul...

Ceea ce am si facut :)

Trip to Riga I

2009-12-25T21:57:00.006+01:00

A trecut aproape o luna de atunci, dar am fost prea ocupata cu chefurile si scoala (sau poate in ordine inversa) sa scriu ceva pana acum. Pe la inceputul lui octombrie gasim bilete cu 6 euro dus-intors spre Riga si nici nu stam pe ganduri. Bineinteles ca la inceput si-a cumparat toata lumea bilete si au tot renuntat din diverse motive asa ca am ramas doar 11. Pana la urma a fost chiar bine, ca nu stiu cat e de interesant sa calatoresti cu un grup de 30 de studenti erasmus :D
Asa ca dupa o noapte foarte grea cum mai rar am patit, ne imbarcam in tren dis de dimineata si ne indreptam spre Tampere de unde seara trebuia sa luam avionul, da am zis ca fiin un oras mai mare decat Mikkeli merita un sight seeing.
E un oras tare dragut care pare oricum mai viu decat Mikkeli si cred ca mare lui atu a fost cerul senin pentru ca noi nu mai vazusem asa ceva in ultima luna. Asa ca ne-am bucurat din plin chiar daca ne-o cam batut vantul toata ziua.
Am balaurit cat de mult am putut ca sa vedem cat mai mult din oras, ceea ce a fost rau, pt ca si cand ne-am intors a trebuit sa pierdem vreo 7 ore pana la primul autobuz inapoi spre Mikkeli.

Arata el asa un pic comunist, dar e dragut, sau macar noi stiam ca nu e comunist :)

Toamna...

Cerul...

Apus de soare la 2 dupa-masa...That's Finland!

Si turnul magic de unde puteai sa vezi toata Finlanda...adica in mare :))

To be continued...

Stockholm gri...si putin rosu...

2009-12-03T02:06:00.007+01:00

Dupa aproape trei luni am revenit cu drag in capitala Scandinaviei...pacat ca cerul albastru, norisorii pufosi si sclipirea Marii Baltice nu mai erau acolo...nu mai era acolo nici stralucirea culorilor caselor orasului vechi... doar in oameni mai gaseai cate o mica sclipire inainte sa inghete de tot.
Chiar si gri, orasul e incantator si atmosfera cea a unui Paris mai aproape de ce cred eu despre un oras de vis. Asa ca m-am bucurat din plin, in cele cateva ore petrecute acolo, de vant, de frig, de umezeala, de agitatia marelui oras si de familiritatea cu care m-a primit la aceasta revedere.
Si am gasit si caldura...intr-o cafenea cocheta cu muuuulta cafea si prajiturele aburinde...si chiar si o carte buna.

Despre Finlanda in alte feluri III - The begining of the ice age

2009-11-02T18:48:00.006+01:00

Daca pana acuma o mai fost cum o mai fost...distractia de-abia acum incepe! N-am mai prea vazut cifre fara liniute in fata pe termometru si soarele mai bine n-ar aparea decat asa zgarcit cum e! Si noaptea asta...daca ar fi in Romania ar fi vreme de numarat bani si facut copii...aici ii numa de beut si inecat amarul! Da' sanatosi le-om duce toate!

Si acum...un pic de pornografie! Crazy suomalainen - cum o inghetat lacu' cum li s-o facut de balaceala :))

MUSE

2009-10-23T15:52:00.004+02:00

Si uite ca a si trecut, ca si cand n-ar fi fost! Pentru ca o fost ireal de frumos! Cel mai tare spectacol din viata mea, sublim, mirobolant si cum mai vreti voi! Cred ca o sa ascult non-stop Muse inca vreo luna cel putin de acum in colo!

Despre Finlanda in alte feluri II

2009-10-22T04:48:00.003+02:00

"Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?" (M. Sorescu)

Chiar daca nu am timp de raspunsuri, iata, ma dezmint de data asta.
Ei aici nu-i nici cald nici lumina ca in poezia lui Marin Sorescu, dar ma descurc destul de bine. Ii dragut la noi in urbe si incep sa ma simt ca acasa...nu, nu nu-mi trece dorul de voi, dar trebuia sa fac cumva pana una alta. Mi-i tot mai drag sa ma duc pana in centru sa vad ce ne mai face gaura si daca nenea Mannerheim e tot acolo. Ca de bine ce am venit eu aici si ma minunam de draguta piata din centru, s-au gandit suomalainen astia sa faca Mall in mijlocul centrului, cam cum ar fi la noi Piata Mare/ Matei Corvin/ "Piata Cascatiilor" (nici nu mai stiu care-i acasa :)) ceea ce ii cam nasol...da n-ai ce te stii face.
In rest toate bune si frumoase, noutati nu prea am, numa ca s-a dus zapada. Asa cum a venit, peste noapte, ne-am trezit dimineata fara ea. Da' niciodata nu putem stii ce va fi maine :)
Finlanda mereu surprinzatoare!

PS. Asa-i ca si voi va plictisiti ca nu mai merg eu la munte??? Acuma n-avem ce ne face...tre sa va obisnuiti cu lacuri si padure pana in mai :)

Despre Finlanda in alte feluri I

2009-10-08T13:21:00.004+02:00

Iacata ca maine se implinesc doua luni de cand is plecata de acasa...la propriu. Ca la figurat stiti voi cum sta treaba. Acuma cu Friglandia asta treaba sta asa si asa... in sensul ca ii frig si noapte...si lacuri...
Si acuma o sa va tot scriu ce mai urmeaza dupa puncte puncte. Daca nu sunteti din Avrig, Sarata, Nucsoara, Iza, Sapanta, Poieniile de sub Munte, Sacele, Brasov sau alte sate pe langa munti ati putea crede ca ii bine s-asa. Dar nu e! Si nu-i numa lipsa muntilor de vina ci mai ales lipsa babelor la portita dumineca dupa vecernie, a vecinului care iti striga peste gard daca ai strans crumpenele, a vecinei de la care poti sa iei doua oua daca nu-ti oau gainile si a vecinului care iti cere un tel.
Balcanismele alea "groaznice" imi lipsess...acut!
In rest Mikkeli inseamna tot ce va imaginati despre un oras civilizat. Are o populatie de 50.000 locuitori si o universitate. De alfel Finlanda are o populatie de 5 milioane locuitori si 50 de universitati si acorda 14% din PIB pentru educatie fiind printre primele cele mai bune sisteme educationale din lume.
Cat despre mancare...jale!!! Nu tu slana, pt ca renii nu cred ca au asa ceva, nu tu telemea, nu mai vorbesc de burduf, pecie si alte cele ca s-asa balosez de o luna dupa ceva autohton.
Asa ca o concluzie dupa o luna jumatate de Suomi: Ii ca si cand ai fi in Fagarasi si ploua, sunt 3-4 grade si bate vantul cu 50 km/h, dar in jurul tau nu-s nici vai, nici creste, nici flori, nici izvoare, doar pini si lacuri...dupa cum urneaza...:)

In drum spre un altfel de acasa - photojurnal

2009-10-07T15:39:00.018+02:00

Povestea merge mai departe....si nu in vama veche, ci in Dresden unde imi pare tare rau ca n-am ramas mai mult pentru ca am fost foarte impresionata de ce a mai ramas din oras dupa al IIlea razboi mondial cand a fos bombardat in proportie de 90% fiind considerat cel mai important centru cultural german. Die Frauen Kirche (die e o presupunere, s-ar putea sa fie si der si das :)) a fost complet distrusa si refacuta de curand, iar petele negre ca de dalmatian sunt blocurile de piatra recuperate si inventariate din ruine si puse la locul lor in noua biserica. Am mai aflat ca biserica este construit din acelasi tip de roca ca si vechea biserica si in cateva zeci sau poate sute de ani va fi din nou neagra. Se pare ca roca e foarte rezistenta, dar are dezavantajul de a se innegri in timp...as spune ca nu e un dezavataj :)

Orasul era plin de oameni si de culoare. Toata lumea manca Bratzeln si inghetata si era tot o veselie...uite asa am dat si eu 2 euro pe unul...:)

A fost tare frumos si asa cu parfum interbelic...Intr-adevar multe din cladiri au fost reconstruite, dar tot cu gandul la doamne cu rochii lungi ma duc :)

Si uite asa ne-am vazut destul de repede in Leipzig unde urma sa stam 3 zile. Dupa ce politia a destins din nou in forta asupra noastra si ghiciti de ce? Sa ne verifice triunghiul si trusa medicala. Ok! doar ca ele, acestea, erau sub toate bagajele din porbagaj printre care vreo 10 litri de palinca si vreo inca cativa de Becherovka...patzashti! ne-or intrebat daca suntem studenti, noi radeam sa ne cacam pe noi, or ras si ei si ne-o lasat in pace :)

Bizara imbinare vechi-nou. Si Leipzig a fost distrus in mare parte in razboi dar modul in care a fost reconstruit nu e cel mai fericit. Si ia ghiciti la ce lucreaza ei acuma: la un tunel imens care traverseaza tot orasul. De ce? Ca ii prea departe gara de centru :)) Nemti...nu te pui, or stii ei ceva :)

Biserica din Leipzig...unde mai canta nenea Bach din cand in cand :)

Si gata si cu Leipzig...next one...Posdam. Tare frumos si liniste si am avut si norocul sa o luam de pe mitfahrgelegenheit pe o tipa care stia tot despre parc si a fost un ghid pe cinste

Cum ar fi sa ai o casa, aproape castelas, numa ca sa bei ceai?? Uite asa ar fi!

Printre straturile de flori erau rosii si salata...pentru ca regele vroia sa fie intr-un fel si un castel/gradina pentru popor...de treaba!

Mormantul unui rege! Al celui care a adus cartoful in Germania!

Gata si cu Posdam! Berlin! Holocaust Memorial!

Die Reichstag

Brandenburger Tor - cai au fost indreptati spre est ca semn de cucerire, indreptati din nou spre vest si apoi schimbati din nou ca doar nu sunt nici o amenintare...Oare?

Arderea cartilor - Nazistii au organizat arderea a mii de carti considerate decadente si negermane, la numai trei luni de cind Adolf Hitler preluase puterea. Pe 10 mai 1933, zeci de mii de carti au fost confiscate din biblioteci si din colectii private si arse in aceasta piata. Acum a mai ramas doar un geam de sticla prin care poti vedea in pavaj rafturi goale...Si cuvintele: "Unde ard carţi, intr-o zi vor arde si fiinte umane" Heinrich Heine.

Wir haben versucht Farben ueber die Mauer, hinuebergelangen zu lassen! (Am cautat culorile dincolo de zid ca sa le lasam dincoace!)

Gedachtniskirche - distrusa in al IIlea Razboi Mondial, din biserica Kaiser-Wilhelm-Gedächtnis-Kirche a mai ramas doar turnul frant pe jumatate si pastrat asa pentru a reaminti razboiul in speranta ca nu il vom mai face din nou. Zidul, Arderea Cartilor, Kaiser-Wilhelm-Gedächtnis-Kirche, Check Point Charlie(punctul de control intre Berlinul de est si cel de vest inainte de construirea zidului) au fost cele care m-au impresionat cel mai mult din cele 3 saptamani prin Europa...si toate intr-un singur oras.

Si uite asa ajunsem si in Copenhaga care m-a enervat ingrozitor si nici nu-i asa minunta...ii cam rece si apa minerala cost 5 euro, deci nu ne place...

Asta a fost dragut....hipioti militand pentru pace, nu ca ar avea vreo sansa in lumea asta, dar mie imi place sa visez. In centrul orasului exista de asemenea o insula locuita de hipioti, fara legi, taxe sau impozite, dar autoritatile vor sa termine si cu asta, nu ca ar face vreun rau, dar prea multa libertate strica! :(

Vorba lui Titus "Led Zeppelin"

Cum sa dai 40 de euro sa treci un pod??? Ui asa!!!

Vichingii nu era acasa...ca e sub 50! :)

Malmo

Volvo...domnu' telemark m-o instiintat si ca ii un model de mare exceptie :)

Cei mai frumosi nori pe care i-am vazut in viata mea...Dar de cand sunt in Finlanda m-am cam plictisit de ei :P

Marea baltica...liniste...libertate si mii de rulote...

Da, da! asta am facut :)

Stockholm

Stiti cati bani costa sa stai aici??? 50.000 euro metrul patrat...da tipul de la roxette sta acolo...eh? Cu am ar fi sa iesi duminica dupa evanghelie, cu el, pe prisma???

Cu un din asta am venit si noi in Friglanda! da asta nu era al nostru...logic...ca daca era al nostru eu nu aveam poza asta...sau poate era??? Hmmm!!

O piata foarte foarte draguta.

Si alte stradute foarte medievale si pitoresti...

No si ui asa ne-am imbarcat si noi pentru the long way "home". Si cand credeam ca o sa vedem numa mare in jurul nostru...nu prea. Ca is sute si mii si milioane de insule. Si asa ne explicam de ce e Stockholm un oras bogat. Aia de pe insule ai bani. Clar! Platesc taxe! Clar! Infrastructura...nu le prea trebe...deci...asta e solutia :))

Noi...

Cat despre Finlanda...o sa urmeze o poveste lunga...de vreo 10 luni asa :)

Munchen - Romantische Strasse - Praga

2009-09-12T14:40:00.017+02:00

Va asteptati la o continoare de genul "Roiul"? Ei bine, n-a fost deloc asa...doar ca in casuta de vis a lui Emy am convietuit cu cateva zeci de albine pentru 4 zile...victime...3 :)

Semafor la intrarea in Adelshofen. Si nu, nu! nu e pentru masini...ci pentru avioane...:))
Avand in vedere ca am ajuns cand se crapa de ziua, bineinteles ca nu ne-am urnit inainte de 5 spre marele oras.

Ne-am plimbarit noi juma de centru si am ramas doar 3 :)) Irina nu ne-a mai suportat si s-a intors cu un prieten de-al nostru in Romania. N-a fost chiar asa, cred ca de vina au fost albinele...:)) Asa ca noi am ramas sa bem de necaz si de durere pana pe la 2, am mancat la Mac si cand credeam ca totul merge perfect... descindere in forta asupra loganului. Vreo 8 politisti sub acoperire cautau, am dedus noi, ceva criminali/dealeri de droguri romanani si no... Dar am scapat numai cu sperietura si cu puternica senzatie ca e foarte evident ca masina noatra de Romania nu prea ne confera incredere :))
In urmatoarea zi am hotarat sa facem o plimbare in the country side. Asa ca ne-am pus pe Romantische Strasse care, printre coline parca desprinse din poveste si casute cochete cu muscate in glastre din abundenta, ne-a dus la castelele Neuschwanstein si Hohenschaugau.

Bineinteles ca pana am urcat noi dealul s-a inchis castelul, care oricum am auzit ca e mai frumos de pe dinafara, asa ca ne-am dus spre Mariensbrucke macar sa il vedem frumos de afara...si ghici ce? toata partea care se putea vedea de pe pod era in renovare :D Sincera sa fiu, oricum castelele erau frumoase pentru ca erau situate pe coline inalte la poalele Alpilor intr-un peisaj cu adevarat idilic, fiind inconjurate de lacuri si creste ascutite, asa ca cu siguranta ca interiorul nu ne-ar fi impresionat mai mult decat daca am fi vazut castelele de deasupra lor, de pe una din muchiile ascutite ce le inconjoara. Asa ca, tot la munte ii mai frumos...:)

Si daca tot n-am vazut mare lucru macar sa mai vedem ceva... asa ca ne-am pornit spre Garmisch Partenkirchen. Drumul pana acolo serpuieste prin vaile adanci ale alpilor si piscurile din jur sunt presarate cu vechi cetati medievale sau ruinele lor. Si uite asa mi s-a aprins un dor de munte de am zis ca nu-i bun road tripul fara baram o saptamana prin munti, asa ca promit ca de la anu' sa nu mai fac astfel de greseli. Cand am ajuns in Garmisch era deja noapte bine, asa ca ne-am plimbat un pic si ne-am bagat in birt sa savuram un Franziskaner. Birtul, si oamenii de acolo, m-au dus cu gandul la vremurile in care s-a nascut alpinismul si am visat asa cu ochii deschisi pana cand a venit un nene in knickerbocker si cu pene in palarie si ne-a salutat de parca ne-ar fi stiut de cand eram mici :)

Foarte frumos birtul, m-as mai duce acolo. Si ca sa nu uitam ca suntem la munte, incepe o ploaie napraznica cu tunete si fulgere care ne trimite urgent spre casa. Am dormit neintoarsa pana cand o albina mi-a facut dintr-un picior doua. A doua zi dimineata am strans de prin casa si am rezolvat problema cu albinele si pe la amiaza eram in drum spre Praga.
Drumul a fost foarte frumos. Si schimbarea de la gazonul ce inlocuieste campurile si dealurile in Germania la peisajul natural si pitoresc al colinelor din Cehia ne-a mers la suflet. Am ajuns la gazda noastra de pe couchsurfing pe la 5 si ea ne astepta cu masa pusa :) Seara am mers la un chef de ramas bun al unui prieten de-al ei si ne-am simtit ca acasa si ne-am distrat pe cinste. Majoritatea din prietenii ei fusesera macar o data in muntii din Romania, si una dintre tipe urma sa plece in urmatoarele zile in Retezat....:)
A doua zi ne-am plimbarit pe la castel si prin centrul istoric al frumosului oras si din punct de vedere arhitectural am fost foarte placut impresionata, dar valul (tzunami chiar) de turisti nu ne-a prea lasat sa ne bucuram de nimic. Cu toate acestea Praga chiar e o bijuterei de oras si cred ca fara turisti e chiar un oras de vis.

Dar asa, trebuia sa mergi cu valul ca sa traversezi podul ca altfel erai calcat in picioare si nici pe stradutele inguste si patinate de vreme nu era mai bine. Asa ca ne-am retras intr-o zona mai putin populata turistic sa gustam o Becherovka :)
Ultima zi petrecuta in Praga ne-a dus la muzeul Kafka care mie mi-a placut foarte mult si ne-a dat o amenda de parcare necorspunzatoare de 40 euro. Oh well!

To be continued... Dresden - Copenhaga!

Din ciclul de la Salva la Viseu....de la Cluj la Salzburg

2009-09-08T20:38:00.004+02:00

Si iacata ca am ajuns deja sa povestesc minunata intamplare si acum 2 luni credeam ca nu o sa se intample niciodata. In mai am aflat ca am luat o bursa in Mikkeli Finlanda si ma gandeam ca ar fi o ocazie buna, pe drum incolo, sa facem turul Europei pe care ni-i l-am promis inca din 2007 cand am facut turul Romaniei. Asadar in aproape aceiasi formula ca acum 2 ani, adica adina, tase, eu si loganul, si la inceput si Irina, ne pornim in data de 10 august dinspre Cluj inspre Europa.

M-am tot gandit la cum ar trebui sa povestesc asta avenatura, adica cu sau fara documentarea locurilor si monumentelor pe care le-am vazut, si am ajuns la concluzia ca pe wikipedia gasesti totul despre ele asa ca o sa va povestesc istoria care au lasat-o asupra mea aceste locuri.

Trecem granita pe la 4 dupa-masa, a fost prima si ultima data cand am oprit la vreo granita, in rest treceam cu viteza loganului prin dreptul indicatorului de alta tara.
Dupa inca cativa kilometri pe autostrada ajungem in Budapesta si facem o plimbare scurta pe malul Dunarii pentru ca in aceiasi zi trebuia sa ajungem in Viena, la gazda noastra, prietenul unei prietene (cam asa am tinut-o toate 2 saptamani jumate, eu, si toata luna tase si adina).

Dupa ce am pozat corespunzator Dunarea, Parlamentul, podul si toate cele, ne-am inghesuit la drum spre Viena si am cazut morti cum am ajuns la destinatie. Dimineata am baut cafeaua cu gust de Viena si ne-am promenat pe Ring, Michaeler Platz, Schmeterling Haus si Hundertwasser Haus si am dat 2, 50 euro pe un drum cu tramvaiul...

Pe la 4 ne-am inghesuit din nou in logan si am pornit spre Salzburg, eu inca sperand sa vad Alpii, speranta ce s-a spulberat cand am vazut indicatorl de iesire de pe autostrada spre Linz si am zis sa vedem cum sunt podurile peste dunare si in Linz :))
Capitala cultarala europeana 2009, Linz ne-a asteptat cu tot felul de chestii bizare, cum ar fi o banca in care puteai auzi si simtii vibratiile celui mai mare tunel din lume prin care trec anul nu stiu cate milioane de masini si o numaratoare electronica a populatiei Terrei si va spun ca daca continuam asa....curand nu o sa mai incapem...:))

Si iata-ne pe la miezul noptii si in fata portii la nenea Mozart in Salzburg.

Stradutele dragute si aranjate si linistea din oras ne-au tintuit locului pana mai sa se crape de ziua...tot incercand sa gasim o intrare secreta in cetate in miez de noapte.

Asa ca am ajuns in Adelshofen pe cand se imbrda ziua cu noaptea, noroc ca gazda, un prieten din Sibiu, era la el acasa in Sibiu.

To be continued...the bee nightmare sau Munchen :)

Poveste despre Fagarasi de la 2500 km distanta

2009-08-30T17:41:00.015+02:00

Nu-mi vine sa cred ca sunt la o distanta apreciabila de ei, intre sute de lacuri si paduri de pini si inca imi aduc atat de bine aminte cele 5 zile petrecute la mine acasa, zile menite sa imi starpeasca dorul de casa pentru 10 luni.

Gata scoliile 'nalte, gata serviciu, si in loc de vacanta, cateva zile in fagarasi si cateva saptamani in Europa pana aici, in Finlanda.

Planuisem demult sa facem o tura impreuna, asa ca numa o trebuit sa se termine sesiune ca sa ne si asternem la drum. Dupa indelungi conversatii la telefon si pe messenger, stabilesc sa ma intalnesc cu Simona in Fagaras sa luam autobuzul de 7 spre Breaza.
Ies la stop pe la 6 fara ceva in capu' satului si am noroc de ma ia cineva repede si la 7 fara 20 ajung in Fagaras si ii dau trezirea Simonei ca altfel acolo in Fagaras ramaneam.

Pana la urma ne inmultim un pic, adica Simona, Adi si eu si ne pregatim s-o luam spre creasta si sa stam cat ne-o fi bine fara planuri si fara recorduri de batut.

Autobuzul ne lasa repede in Breaza si pe la 8 ne asezam la drum spre manastire si apoi spre Coltii Brezei. Vremea se arata de treaba si nici prin cap nu ne trecea ce de treaba o sa fie si restul saptamanii. Inaintam agale pe drumul forestier si facem repede o pauza la cetatea lui Negru Voda. Numa bine ca mai aflu si eu o legenda doua din partile locului si luam iar rucsacii in spinare sa o dam la deal.

Dar conditiile se arata foarte potrivnice: zmeuris incarcat de boabe rosii si aromate si mure cu kilele. Asa ca ne miscam mai rau ca ochiul mortului la deal, si ne tot povestim pana ne picura o tzara si ne apucam si noi de mers. Si ne tot minte Simona ca mai avem un colt doua si ajungem si ui asa ne prinde amiaza si norii la cabana Urlea. Ne punem pe mancate si ne se face ditai lenea...cum nu mai fusesem nici unul dintre noi pe traseul dintre Urlea si Curmatura Zarnei si nici vremea nu era prietenoasa, asa ca hotaram ca mustele nu pisca chiar rau si ne punem pe lenevit si pe sorbit muntele cu privirile.

N-are rost sa ma lamentez si eu de starea cabanei ca o sa gasiti pe orice forum tot felul de pareri si uneori tind sa cred ca poate e mai bine asa, poate ar fi mai bine fara nici o cabana si nici un refugiu, poate asa ar fi mai putini porcus turisticus. Atata doar ca mi-s dragi cabanele si serile tihnite prin jurul lor, da no...poate nu le meritam.

Gasim o camera unde punem sacii de dormit si ne punem pe somn. A doua zi dis de dimineata iesim in soare afara si intr-un cer senin ce ne cheama spre creasta. Ne pornim in forta spre saua calului s-apai de-acolo om mai vedea. Mai vine un nor, mai bate-un vant dar vremea e de vis, cum rar ai noroc in Fagarasi.

Ajunsi in saua calului hotaram sa o luam peste vf. Somnului pana in vf. Urlea. Zis si facut. Ajunsi in varf vedem pe poteca furnicarul de turisti si nu ne prea trage ata intr-acolo. Asa ca ne hotaram sa o luam de-a dreptul spre vf. Iezerului si de acolo spre vf. Dara.

Drumul spre Dara abia daca se mai zareste, semn ca nu prea multi turisti au fost sa o viziteze in ultimul timp. Ajungem pe varf si pana mancam cate ceva admiram maretia muntelui si ne bucuram ca nu suntem la inghesuiala pe Moldoveanu.

Caldarea din stanga varfului pare de vis asa ca ne pornim spre vf. Musetescu si de acolo coboram in caldare. Asa frumuseti mai rar ti dat sa vezi si tare mi greu sa va descriu in cuvinte. Soarele spre apus straluceste in apa zecilor de paraie ce fac mici cascade peste pietre si prin iarba demult necalcata de picior omenesc.

Ajungem la lacul Mioarelor si vedem ca nici anul asta nu a uracat nimeni la stana, da nu-i chip sa inoptam acolo ca de se burzuluieste vremea peste noapte ii bai. Ne dam cu greu dusi de acolo, dar musai sa ajungem la refugiul de la Curmatura Zarnei. O luam pieptis la deal si dupa ce facem plinul la un izvor dam de banda rosie ce in jumate de ora de aduce la refugiu.

La refugiu doar un polonez plecat de acasa pe 3 luni sa faca toti Carpatii. Facem o plecaciune si cam atat ca engleza lui si poloneza noastra lipsa ne impiedica sa ne povestim. Facem ceva de mancare si tragem pe dreapta ca dimineata ne pornim iar la drum.

Dimineata aceiasi vreme de vis de nu ne vine a crede. Ne punem si noi GPS-ul pe banda rosie si dai 'nainte pan' la Portita Vistei. Mergand asa agale pe poteca parca nu stiu cum sa fac sa conving clipa sa nu se mai termine niciodata. Trecem peste muchii si sei ce ne deschid vai largi si minunate cum numa in Fagarasi gasesti.Si spre sud muchiile sudice ne indeamna sa facem promisiuni pentru anii ce vin.

Spre apus ajungem la refugiu. Lume multa coboara de pe varf, altii intind corturi si povestile la flacara primusului curg de parca nu se mai opresc. Noi incercam sa facem un plan pt a doua zi dar nu ne prea iese si lasam somnul sa le rezolve pe toate.

Ne trezim dimineata in acelasi soare si albastru infinit. Simona si Adi hotarasc sa coboare pe Vistea Mare, dar eu nu ma las asa de usor dusa de la munte si o pornesc voiniceste spre Podragu.

Ajung pe terasa cabanei mai repede decat credeam si musai sa manc o ciorba la Corina. La cabana cam pustiu asa ca numa bine ma hodinesc o tzara, ma mai povestesc cu Corina si hotarasc sa plec spre Balea prin caldari ca peste creasta am mai fost.

Urcusul e greu spre curmatura dintre lacuri, dar privelistea Podragelului ma rasplateste pe deplin. Caldarea e parca desprinsa dintr-o carte de povesti: lacul cu apa cristalina, mioarele in jurul lacului, ciobanul sprijinit in bata si pus pe povesti si cativa turisti rataciti prin peisaj.

As ramane aici o eternitate si ceva, dar nu- timp de zabava ca si ma asteapta strunga Podragelului. O dau repede gata si minteni mi se deschide larga valea Arpasului. Numa ca amu ii bai, ca asa tare m-o vrajit caldarea de mi-o mers picioarele fara cap si am ajuns in ditai hornul. Descatar cu grija hornul, da nici poveste sa gasesc marcajul. Oricum nu prea vad eu mare lucru fara ochelari, asa ca de va fi sa vad vreun om sa imi arate calea bine, daca nu, iara bine. Balauresc eu vreun ceas jumate cica in cautarea traseului, dar nu m-as necaji prea tare sa mai stau o noapte acolo.

Intr-un final ma intalnesc cu doi turisti nemti ce ma intreaba de traseu :)) schimbam pareri si o luam fiecare pe drumul celuilalt. Si ui asa ajung pe la 5 in fereastra zmeilor. Fac o pauza si dupa ma urnesc cam greu sa o iau spre Fundu Caprei, da nu-i timp de zabava ca minteni se lasa noaptea. Ma dau chinului sa urc spre revolver, da ma cam lasa puterile. Ajung la lacul Capra si trec agale pe malul lui spre saua Caprei. Ma opresc in sa si zic in gand o rugaciune si-un ramas bun s o dau la vale spre masini si zarva.

Pe transfagarasan multe masini stralucitoare dar nici un muntzoman sa ma ia si pe mine la vale. Numa bine ca si de refugiu si ai lui oameni mi dor. Si ui asa mai fur o noapte la munte cu povesti si cer cu muuulte stele.

Acasa

2009-07-08T22:05:00.006+02:00

26-28 iunie 2009
Ecologizare Refugiul Vistea, Muntii Fagaras
Victoria - Valea Vistea Mare - Portita Vistei - Refugiu Vistea
Echipa: carpatisti inimosi

Asta ar fi in putine cuvinte tot ce am facut. De fapt a fost mult mai mult de atat...

Tura pe granita

2009-06-24T18:35:00.025+02:00

Ramasesem doatoare cu un elogiu adus Muntiilor Maramuresului, dupa frumoasa tura maraton din sfarsit de mai.
In mijlocul atator examene despre organizatii internationale, drept international si stiinte politice, cuvintele frumoase imi vin greu, insa imaginile mi-au ramas vi in suflet si asa vor ramane mult timp de acum in colo.

Traseul:Poienile de sub Munte - valea Socolau - valea Rachita - varful Copilasu (1611m) - granita cu Ukraina - varful Stogu (1651 m) - varful Korbu (1696 m) - culmea Farcaului - Lacul Vindarel - Varful Mihailecu (1918 m) - Cosnea - Poienile de sub Munte.

Echipa: Dl Dinu, Marlene, Andrei, Ibi, Dana, Mihnea, Dragos, Sergiu, Iulia, Alin, Calin, Stefan, Calin si eu.

Perioada: 22 - 24 mai 2009

Greu la deal...

Suntem pofiti la "bal"...:)

Acolo departe mergem noi

In saua aia as putea trai toata viata

La ei...

Granita

In ilegalitate

No man's land

Uite, acolo intre cele doua varfuri o sa dormim la noapte!

Buna dimineata, Soare!

Ca in visele noastre

Varful Farcau

Lacul Vindarelu

Muntii Rodnei

In drum spre casa

Numa bun de partie

Poiana de vis

La vanat...branza

Branzaaaaaaaaaa

Gata!

Muntii Cindrel-Lotru 6-8 iunie 2009

2009-06-16T20:11:00.019+02:00

Era asa cam prin ianuarie cand se faceau planuri pentru anul ce va veni la ture prin muntii nostri. Atunci nici nu speram ca tura in Cindrel se va tine, si m-as fi bucurat si de un singur partener de tura. Dar iata ca cu un pic de noroc ne-am strans de toti 10: Luci, Dragos, Mihai, Mihaela, Dana, Dani, Catalin, Marius, Nicu si eu.
Dupa doua saptamani de ploi nesimpatice in Cluj si prin mai toti muntii, nici macar asta nu parea un atu, dar cu ajutorul incantatiilor mele si cu pilele de Sus avem noroc de vreme prea buna.
Ne pornim sambata dimineata pe la 7 jumatate bucurosi, voiosi spre Rasinari. Ploua asa un pic si colegii de club tot insinuau ca parca totusi n-am tocmit vreme asa buna. Ajungem in Rasinari si asteptam autobul de Paltinis care ajunge pe la 11.25 incarcat cu biciclisti si biciclete. Ne facem si noi loc cu ale noastre "dulapuri" si cand incep plaiurile cindrelului incepe si cerul senin. Asadar pe la 12.30 ne asezam la drum si tot pe ci-ncolo.

Poteca spre poiana Gaujoara e cea mai frumoasa din cate am vazut eu pana acum, si printre povesti si brazi ajungem pe sub varful Batrana unde e musai rost de o pauza de masa. Numa bine incigem ditai ospatul si dupa ce ne vedem satui si regrupati (intre timp ne-au ajuns si Marius si Nicu, prieteni din Avrig respectiv Rasinari) o pornim peste varful Batrana spre indepartatul varf Cindrel.

Varful Batrana

Trecem peste varful Rozdesti, saua Serbanei, varful Niculesti printre jnepeni proaspeti si bujori proaspat infloriti.

Soarele straluceste, adie vantul si in mijlocul unui asa peisaj ni se face o pofta de somn si de leneveala....asa ca pe principiul pauzelor lungi si dese ajungem inspre apusul soarelui la Iezerul Mare.

Iezerul Mare

Dupa indelungi tratative privind locul de campare si tat haitz-cea (sunt acuzata printre altele de lipsa de autoritate - ceea ce a fost adevarat) ajungem pe varful Cindrel.

Varful Cindrel

De aici impinsi de la spate de vantul ce parca s-o saturat sa bata molcom, o pornim inspre saua Steflesti admirand ultimele raze ale soarelui proiectate pe creasta muntiilor Lotru.

Varful Steflesti

Dupa o noapte de vis cu luna plina si lumina ca ziua, dimineata ne trezim, ne strangem si ne ducem. Asa pe 9 si ceva sa tot fi fost la drumul ce duce in Sadu. Facem fata intalnirii de gradul 6-7 cu porcii mistreti si ne punem pe pedalata inspre varful Cristesti.

Si tot urcam si tot urcam si parca varful nu mai vine, cand credeai ca no amu la pietrele alea tre sa fie...ajungeai si vedeai altele...mai sus...si tot asa.
Insa ajunsi pe varf efortul ne este inzecit rasplatit. Cat vezi cu ochii numai munti: Sureanu, Parang, Cindrel, Cozia, Capatanii si undeva departe semetul Fagaras.

Fagarasii

Creasta Parangului

Sureanu

Ma uit in zare sa vad daca nu zaresc ceva prieteni pe alte creste (stiam ca domnul Dinu e in Rodnei), dar cum imi uitasem ochelarii nu vad prea multe, dar stiu eu sigur ca eram multi acolo sus.
Singurul care ne mana mai departe estevantul care bate de mai ca ne da jos de pe picioare. Ochim traseul si pare la o aruncatura de bat...doar ca s-a dovedit la cam cat arunci un bat si mergi vreo 7 ceasuri cu el sub brat.

Trecem varful Steflesti, Contul Mare, Balindru, facem (unii dintre noi) jneapening extrem si dupa o creasta mai ascutita ajungem pe varful Negovanul Mare.

Negoveanul Mare

De aici poteca bine definita (marcaj nu mai vazusem din saua Steflesti) continua pe curba de nivel pana la stana din Buceciu. Si ajunsi aici incepe balaureala...harta nu ne prea ajuta, nici unul nu mai fusese pe acolo, descrierea din muntii nostri vorbeste de tot felul de marcaje, ciobanii nu-s de prin partile locului si ui asa boncanim vreo 6 kilometrii pe un drum forestier pana ni se termina de tot bateriile.
Campam in mijlocul drumului undeva sub poiana Voinesita (asa credeam noi) si picam precum mustele de oboseala.
Dimineata o luam din loc....da incotro? Dupa logica mea un drum care coboara nu duce in creasta...fiecare isi da cu parerea, da' io zic ca in sus tre sa merem, macar de sus vedem pe unde tre sa o luam in jos :))
Ajungem pe varful Dudurugu si de-acolo trecem de la jneapaning la ienuparing si tot balaurim asa vreo juma de ceas pana ajungem la stana din Dudurugu. Aici lumne multa, si de prin partile celea, ne arata drumu', da din pacate n-avem noroc de lapte proaspat de vaca si ne multumim cu poze...cu 2 cai frumosi...:))

De aici poteca ii foarte bine facuta si din cand in cand dam si de cate-un marcaj asa ca macar de baiu' asta am scapat. Ne oprim la povesti la stana din Tomnatecu, si stam si tot stam ca nenea cioban ii drag sa ne tot povesteasca, si tot cu "s-apai sa va spui" ne dam tare greu dusi.
Poteca se asterne frumos in urcus lin ba prin padure ba pe plai si tot asa se astern si norii negri pe Prejba. Dar nu-i bai ca se ocupa cainii de la sta sa ne atrga atentia. Ne intretinem cu ei la o poveste in tot felul de limbi, noi mai bland, ei mai putin si noroc ca avea ciobanul ce sa le dea de mancare ca de nu...:)
Pe la ceasurile 3 ajungem in varful Prejba unde facem o scurta pauza de ramas bun...de la muntii mei dragi si de la soare...ca odata ce ne punem pe coborat, incepe si "dracu' sa-si bata nevasta". Si dai cu tunete si fulgeres i ropote pe sub Muma pan' la Masa Verde in Valea Sadului.
De aici logistica cu unchii unei prietene care venisera sa ne recupereze nu prea functioneaza si inca vreo ora m-am preumblat pe vale sa-i gasesc. Dar intr-un final soferii ajung la masinile lor si noi...inapoi de unde am venit. Da nu oricum: in lumina de foc a apusului, cu inima plina si cu multi kilometrii in picioare pe crestele muntiilor.

La Vama Veche

2009-05-25T22:08:00.002+02:00

Blandetea colinelor si abruptul stancilor in muntii Aninei

2009-05-14T21:19:00.018+02:00

Ma gândeam demult sa împărtășesc cu voi minunăția pe care am întâlnit-o în munții Aninei dar cum trecuse deja mult timp de la tura ezitam sa mai scriu despre asta. Dupa ce-am văzut însă minunatele fotografii ale lui Dan din acești munți am retrăit clipele petrecute acolo si am zis ca musai sa le pun pe "hârtie".
Totul a inceput cu o invitație in cheile Nerei in loc de traditionalele Paste acasa. La inceput nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea sa plec de acasa de Paste, dar cum o invitatie a Pinguinilor (prieteni buni de munte de carpati.org) nu se refuza asa usor, i-am convins pe ai mei ca nu ii asa bai mare daca nu stau acasa. Si iata-ma in drum spre Piatra Olt de unde urma sa ma recupereze o masina in drumul spre Cheile Rudariei.
Si uite asa vineri seara ne strangem cu totii la Mehadia urmand ca a doua zi sa plecam spre Cheile Rudariei si mai apoi spre Cheile Nerei. Ajungem tarziu sa campam si dimineata ne trezim obositi, dar soarele si aburii pamantului ridicandu-se in lumina diminetii ne mana repede spre salba de mori din Cheile Rudariei.

Ajunsi in chei, cea care isi face intotdeauna temele cel mai constiincios, Mike, ne povesteste despre fiecare moara si noi ascultam cuminti ca niste elevi constiinciosi. Morile se insira pe malurile raului si fiecare are un farmec aparte. Le inspectam cu grija si incercam sa descoperim sistemul de functionare ca cu criza asta nu se stie niciodata unde ajungem... :)

Dupa plimbare prin "muzeul tehnicii populare" din Cheile Rudariei, ne intoarcem la masini si plecam spre Podul Beu si spre pastravarie unde urma sa campam pentru a fi aproape de biserica din Potoc unde vroiam sa mergem la Inviere. Dupa amiaza ajungem la pastravarie, dar ne mai ramane inca timp sa ne plimbam pana la Lacul Ochiul Beu si la cascadele Beusnita.

Plimbarea pe poteca larga in lumina dupa amiezi si caldura vestului tarii imi dau impresia ca sunt tare departe de casa pentru ca la mine inca era frig si pe Fagarasi zapada pana la Barcaciu.
Ma plimb agale pe marginea raului care parca curge dintr-o cascada in alta si imediat ajungem la lacul de un albastru ireal.

De aici inca un pic si suntem sub cascada. Debitul ridicat al raului in aceasta perioada a anului transforma cascada intr-o cadere imensa de apa si ramanem timp indelungat "gura casca" in fata ei, sau mai de graba, "diafragma cascata" :)

Intorsi in tabara ne pregatim cum se cuvine de marele praznic si ne pornim spre biserica din Potoc. La intoarcere punem de o masa copioasa si de un foc "napraznic".
Dimineata ridicam ancora si ne indreptam spre zona "La tuneluri" si mai apoi spre cantonul Damian si zona "La carlige" indrum spre Poiana cu Aluni.
Plimbarea prin chei e insotita, cum ii sade bine unui organizator de tura, de legendele legate de acele locuri si de tot felul de lucruri interesante despre acele meleaguri.
Inaintam agale prin padurea de foaioase si peisajul ma surprinde tot mai mult: ba stancaraie si cabluri, ba poteca lata si blanda si ici colo cate-o plaja pe malul apei. No, pana-aci toate bune, pana ajungem la partea cu trecutul Nerei. Aci nu mai ii asa faina treaba. Unii mai hotarati ne echipam de inot alti parca nu se prea incumeta. Nera nu prea vrea sa ne lase sa-i trecem "pragul" si se-nvolboara asa cam pana peste brau. Dupa lungi cautari ale baietiilor dupa un loc mai putin adanc, si dupa deliberari intense hotaram ca suntem toti pentru unul si unul pentru toti si facem cale intoarsa spre cantonul Damian.
Eu ca sa fiu sincera parca imi cam calcasem pe inima intorcandu-ma, dar ma consolam cu gandul ca vor mai fi si alte dati si nici castelul Huniazilor nu-i o idee rea, insa pe drumul de intoarcere ce sa vezi...grai ardelenesc ca-n Turda rasuna: "- Departe-i Poiana cu Aluni?" si ce sa vezi: colegii de club, mandrii CAR-isti sunt peste tot. Ii zisesem lui Andrei si Ibi ca sa vina in Sasca Romana si de acolo ajunge cumva in Poiana cu Aluni, si se pare ca o fost suficient ca sa si vina si sa ne intalnim ca sa continuam tura impreuna.
Hotaram sa ramanem totusi inca o noapte la canton si sa o luam de dimineata la pas spre Lacul Dracului. Seara inauguram sezonul de scaldat in Nera si ne intindem la povesti in jurul focului.
Luni facem repede bagajele dimineata, ne luam ramas bun de la gasca pinguieneasca si o pornim de-a lungul cheilor spre lac.

De data asta cadem la pace cu Nera si ne continuam drumul pe celalalt mal.

Frumuseti locale:

N-avem nici o graba si ne plimbam agale ba pe stanci ba pe nisip pana ce ajungem in Poiana lui Vogiun cu speranta mare ca vom gasi ceva branza buna. Dar nu intalnim pe nimeni acolo si ne multumim cu ce avem in traista visand la o branza framantata si niste miere.
Ajunsi la Lacul Dracului ne instalam repede in culcus si ne bucuram de frumusetea locului si de linistea infricosatoare de-a dreptul.

Marti ne hotaram sa parasim cheile Nerei pentru a vizita si cheile vecine, Cheile Susarei. Toate bune si frumoase in descrierea din Muntii Nostri si pe harta, doar ca in realitate narcajul lispsea si poteci erau multe. Asa ca balaurim noi o tzara prin niste poieni de vis cu copaci infloriti si nu ne prea gasim drumul.

Dar ca de obicei avem noroc de noi lamuriri de la oamenii locului:"-Mergeti pe valea aia si in maxim 200 de metrii sunteti la cascada!" Asa va fi fost numai ca cei 200 de metri s-or facut 4 ceasuri de umblat ba prin apa ba pe mal si dintr-o data se casca sub noi ditai cascada. Frumos se vedea, dar noi vroiam sa o vedem si de jos in sus. Si dupa catarari si descatarari, iaca-ta! :)

Dar nu e rost de multe poze ca ploaia incepe sa ne indemne spre Sasca Montana si inapoi spre casa. In mai putin de o ora ajungem in sat unde suntem primiti regeste la primarie cu sarmale, oua rosii si cozonaci. Oamenii de aici sunt tare mandrii de noua lor primarie si musai sa ne faca un tur. Acceptam bucurosi si ospitalitatea oamenilor din aceste locuri ne indeamna sa revenim.
Aventura noastra printre calcarele Aninei se incheie cu o plimbare pe malul Dunarii, pe o altfel de granita.

Mara Constantinescu

Ciucas...substitut pentru Rodnei

2009-05-12T23:16:00.010+02:00

Intorcand spatele minunatului peisaj imbracat in zapada refuz sa imi indrept pasii spre casa si gasesc repede o solutie...Ciucas...Cipi ma invitase inca din timpul saptamanii si printr-un artificiu cu impegatul de miscare din gara Dealul Stefanitei planuiesc rapid noua escapada.
Ajung in gara din Cluj la 11 seara si am fix doua ore sa fac un dus si sa mai dau jos din echipament ca la 2 sa fiu in trenul spre Brasov. Nici vinerea nu a fost chiar o zi usoara dar cu gandul la munte imi incarc bateriile si ma imbarc la bordul acceleratului spre Brasov.
Ma chinui sa fur fiecare secunda pentru un somn odihnitor pentru ca stiu ca ma asteapta inca cateva ore bune de mers.
Se face dimineata si gara din Brasov straluceste in lumina soarelui...semn bun! Aceiasi prieteni brasoveni ma asteapta in gara si masina se umple repede de rucsaci si voie buna. Ne grabim sa ajungem la Muntele Rosu unde ne asteapta Gabi si Ovidiu dar intre timp ne anunta ca ei sunt deja pe traseu.

Ajungem alene la cabana, ne cazam si dupa ne pornim spre varful Ciucas coborand in valea Berii si urcand pe muntele Chirusca pana la fosta cabana. Intre timp admiram Turnul Caprioarei si iesim in soarele puternic langa cabana. Luam o scurta pauza in care nu ne mai saturam de privit muchia Gropsoarele-Zaganu si eu pun ramasag sa nu treaca anul acesta fara sa o vizitez.

Vremea e de vis si ai mei pozaci nu se mai satura de adunat imagini in "cutia neagra", asa ca o iau agale in sus si trec pe langa Tigaile Mari, le salut cuviincios si imediat dau Babele ce s-au asezat la sfat.

Si uite asa ajung imediat pe varf. Dupa ceva timp se reintregeste trupa si sarbatorim momentul cu poze, ciocolata, rasete si alte cele.

Se lasa frigul care ne reaminteste ca trebuie sa o luam inapoi...si mai luam cu noi cateva imagini in suflet si inainte de apusul soarelui suntem inapoi la cabana Muntele Rosu.

Simteam parca un fel de oboseala si parca imi apare pe ecran low battery dar parca tot mai era loc de o poveste in jurul mesei la ceas de seara in mijlocul muntelui. Asa ca povestiile incep sa curga pana tarziu si parca noaptea si zbora in somn adanc si dimineata vine asa de tarziu ca nu ne mai ramane decat sa admiram muchia Zaganului si sa ne asezam la drum spre casa si spre tren cu gandul la alti munti.

Apus de soare

2009-03-19T17:52:00.002+01:00

Remember Retezat

2009-03-16T14:19:00.009+01:00

Joi,12 februarie 2009, ora 15, parcarea din Piata Cipariu, eu asteptandu-l pe domnul Dinu. Ninge cu fulgi mari si umezi si vremea nu se prevede deloc prietenoasa. Indesam rucsacii in porbagaj si in sicriu, mai culegem cativa muntzomani si iata-ne incercand sa razbatem pe feleac. Zapada acde tot mai grea si feleacul pare insurmontabil, dupa o jumatate de ora de incercari zadarnice se ia hotararea sa facem cale intoarsa...mie sincera sa fiu nici nu-mi trece prin cap dar ma supun si la nici 2 ore de cand am plecat de acasa iata-ma inapoi. Dar refuz sa ma dau batuta si rezolv sa plec dis de dimineata din alba cu alti 3 car-isti.
Noaptea parca nu mai vrea sa treaca si nu ma mai tine locul acasa...asa ca pe la 1 jumatate noaptea ma intalnesc cu Anca sa facem un om de zapada in parc si sa ne bucuram de zapada. Dupa o lunga plimbare prin Cluj vine si momentul in care trebuie sa ma indrept spre gara.
Vineri,13 februarie 2009, ora 8, colegii ma culeg din gara din Alba Iulia si iata-ne gonind spre Nucsoara. Zapada creste considerabil pe masura ce ne apropriem de munte si dupa ce parcam in Nucsoara ne inarmam cu multa rabdare pentru a parcurge cei 7 km de drum forestier pana in Carnic. Facem o scurta pauza la Carnic si continuam printre nameti care parca vor sa ne ascunda. Cararea se intinde lin in fata noastra si brazii incarcati de zapada incadreaza drumul, iar ceata nu ne lasa sa zarim crestele "Mariei Sale Muntele". Incet incet se lasa seara si noi parca tot mai greu urcam poteca. Intr-un final incepem sa simtim caldura cabanei si cand deschidem usa ni se umplu sufletele de bucurie: prieteni dragi, Lali Bacsi, caldurica si ceai si multa buna voie. Povestile incep sa curga si glumele ne tin pana tarziu in jurul mesei.
Sambata,14 februarie 2009, dis de dimineata iesim afara si ne bucuram ca suntem deasupra tuturor si ca marea de nori ascunde toate betoanele oraselor si aici sus ramanem numai noi fara nici o grija. Pe asa o vreme frumoasa nu ne ramane decat sa mergem in creasta.

Cararea serpuieste lin printre brazi si apoi printre jnepeni si pana la Bordul Tomii de bucuram de urmele facute de ceilalti cu o zi inainte. Ajunsi la Bordul Tomii facem o regrupare si hotaram sa incercam o iesire in creasta prin stanga varfului Custura Bucurei.

Soarele straluceste, zapada e neatinsa, cerul de un albastru infinit si parca zburam...nici zapada pulvar in care ne afundam pana la genunchi nu ne poate tine in loc.

Ajunsi sub creasta ne oprim sa ne echipam cu coltari si piolet pentru ca ne asteapta un urcus foarte abrupt. Cei din fata au batut deja treptele in zapada adanca si noua nu ne mai ramane decat sa-i urmam.

Dupa un urcus cu adevarat anevoios ajungem pe varful Custura Bucurei si privelistea ce ni se asterne in fata ne face sufletul sa zboare. Ne bucuram ca suntem impreuna aici the good it's here to stay. Facem cateva poze sa imortalizam momentul, ne imbratisam comform traditie Gippfel Kuss si parca am vrea sa ramane acolo.

Dar vantul taios ne aduce aminte ca trebuie sa ne intoarcem. Cei pe schiuri parca zboara prin zapada, iar noi mai catinel catinel ne bucuram de atata alb si sarim jucausi prin zapada. Dupa cateva ore de innotat prin zapada ajungem la cabana. Eu si Ana nu ne putem abtine si mai tragem o baita in zapada.

Seara se lasa din nou, parca de data asta si mai rece si noi ne adunam din nou in jurul canilor cu ceai fierbinte si a povestilor hazli care nu mai contenesc pana tarziu in noapte. Planuim sa mergem duminica de dimineata pana la o mica cascada inghetata sa ne cocotam un pic pe gheata, dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, ne trezim dimineata in ceata sub o ninsoare care parca o sa dureze pentru totdeauna. Ne mai lalaim un pic prin cabana ca s-asa gandul de apleca acasa nu ne e prea simpatic. Ne urnim cu greu la vale si ne oprim la ciorba minunata din Carnic. Dupa un asa ospat parca ne e cam greu sa ne gandim la cei 7 km ce ii mai avem de parcurs.
Mai in gluma ,mai in serios ne pornim la vale. Si intr-o ora suntem langa masinile ce o sa ne duca din nou acasa...:(...de data asta chiar nu ne bucuram sa le vedem.
Ne imbarcam si tinem drumul de asfalt pan' la Cluj. Si dupa principiul totul e bine cand se termina asa....

ne vedem iara intre betoane si iluminat public si ne gandim cum sa o zbughim din nou la munte.

Rachitele - catarat pe gheata si schi de tura

2009-03-12T01:41:00.016+01:00

Multa vreme a trecut decand n-am mai binevoit sa va scriu. Ei bine iacata ca acum incerc sa ma pun pe treaba. Planificata demult in planul de activitate al CAR universitar Cluj, tura la rachitele se vroia a fi tura de initiere in catarat pe gheata, dar cum microbul schiului de tura ne-a acaparat pe toti a ajuns sa fie o zi de schi de tura si o zi de catarat pe gheata sub indrumarea Cristinei, cea mai experimentata in acest domeniu.
Asadar se hotaraste sa plecam de vineri o parte, urmand ca de sambata sa se completeze plutonul pana la 24 de membrii CAR.
Vineri, 20 februarie 2009
Pe la 3 dupa masa ma intalnesc cu domnul Dinu si gonim, cu soarele in fata, spre rachitele. Speram sa avem vreme buna...
Ajungem pe la 5 la cabana profesorului unde urmau sa fie cazati o parte din ai nostrii si o parte din concurentii la Cupa Zoli Busaszi la schi de tura. Dupa catva timp apare si Cristina cu Alin, ei se instaleaza in cabana, iar noi ne pregatim cortul.

Odata cu lasarea serii mai apar alti colegi de club, care cu cortul care in cabana, si uite asa ne adunam in jurul lampii cu gaz sa ascultam povestiile de munte, de fiecare data la fel de frumoase, ale domnului Dinu.
Sambata, 21 februarie 2009
Ne trezim destul de devreme pentru ca colegii de club incep sa curga rauri rauri si concurentii la cupa incep pregatirile febrile. Punem focile pe schiuri, improvizam tot felul de chingi si scotch-uri ca sa nu ne joace vreo festa, Catalina (numita mai jos "Mamaie"), Andi, Mircea, Laci, Claudiu, Dragos se pregatesc de concurs, vedem concurentii incalzindu-se pe drumul inspre cascada si parca tot muntele sarbatoreste schiul de tura.

In sfarsit ne punem si noi pe schiuri si iata-ne in drum spre cascasa Valul Miresei.

Cristina pregateste mansa pe gheata pentru cei care vor sa se initieze, iar cei mai experimentati si apuca de batut cuie.
Pentru prima data pe schiuri de tura, ma scufund intr-un amalgam de sentimente noi si ma chinui sa fac "schiele" sa alunece. Colegii care s-au mai dat imi impartasesc din putinul lor: "Incearca sa nu mai ridici schiul!", domnul Dinu: "Mara esti pe schiuri de tura, nu mai ridica piciorul! Impinge varful! Fa pasi mari!". Ma prind destul de repede de cum sta treaba si incepe sa-mi placa...toate pledoariile pentru schiul de tura ale domnului Dinu si a lui Mihai incep sa devina foarte bine argumentate.
Uite-asa ajungem repede la cascada si facem o scurta pauza sa ii lasam pe concurenti sa treaca.

Ma uit cu jind la concurenti si la ce viteza prind alunecand in sus si imi propun ca atunci cand o sa ma fac mare sa fac si eu la fel. Oricum cred ca pana la urma toata filosofia sta in colanti: am observat eu la toate cupele fie ele de catarat pe gheata fie pe schiuri de tura, cei mai buni poarta intotdeauna colanti. Tre sa-mi cumpar si eu! :))

Dupa ce trece convoiul ne pornim si noi din nou la drum. Ii un pic greu, dar incerc sa ma tin de pluton. Dupa cativa kilometri parasim drumul indreptandu-ne spre Pietrele Albe.

Panta devine mai abrupta si descoper inaltatoarele. Incepem s-o dam la deal prin zapada pulver si printre braduti si asta incep sa o simt ca adevarat schi de tura.
Cum imi promisese Cristina, claparii nu se dezmint si parca imi macina incet incet tibia. Ma opresc un pic incercand sa imbunatatesc situatia,dar fara speranta. Si uite asa mai urcam un pic mai ramanem gura-casca la coborarile spectaculoase ale concurentilor. Peste tot numai oameni pe schiuri, fie in concurs fie in afara lui, peste tot toata lumea aluneca voioasa in jos sau in sus. Facem o pauza la stana unde inoptase domnul Dinu cu o saptamana inainte si povestile incep sa curga din nou la un capac de termos cu ceai.

Incepem sa urcam din nou spre Pietrele Albe, dar nu ajungem decat sa le vedem prin ceata un pic mai de aproape. De aici urmeaza coborarea! No omu sa te ti!
Dam jos focile, domnul Dinu ne explica cam cum ar trebui sa facem si da-ti la vale! Hmmmm! Pai zapada pulver pana la genunchi avem, braduleti de slalom avem, sa inceapa distractia zic!
Care mai de care incercam cate un viraj, mai ne iasa, mai nu prea, dar important e sa nu aram chiar toata partia. Domnul Dinu ne face demonstratii de balet pe schiuri, Petronela, fiind pt prima data in viata pe schiuri, ne demonstreaza inca o data ca totul e sa vrei...:)
Si dupa peripetiile printre hopuri si braduleti iata-ne ajunsi din nou la drumul forestier. Care nu pare sa coboare cu toate ca la dus ne paruse ca chiar urca...asta e! ale vietii valuri.

Ajungem inapoi la cascada unde sotii Constantinescu sunt sus pe gheata la fel ca si cativa membrii ai clubului Alternative din Timisoara.

Noi pe schiuri ne indreptam spre cabana pentru ca curand o sa se lase seara.
Dar in drum spre cabana ma lovesc de Cristina, Mihnea, Sergiu si Stefan care pusesera o mansa la dru tooling si imi incerc si eu norocul. Interesanta treaba! ca sa rezum experienta: ti se face mila de colatari cum i-ai pus pe stanca, cand crezi ca ai prins cea mai buna priza de piolet si esti gata sa muti picioarele, iti zboara pioletul in cap. Dar promit sa imi perfectinez tehnica! :))
In jur de ora 9 ne strangem cu totii la cabana. Curtea cabanei se umpluse intre timp de corturi si aproape jumatate de sectie CAR era acolo. Inventariem numarul membrilor si ajungem recordul de anul trecut din Rodnei: 24!
Bineinteles sa ca din nou incep sa curga povestile din turele trecute, planuri de ture viitoare, intamplari hazlii si glume la lumina....

Dar pentru ca urmeaza o noua zi de activitate intensa ne retragem la caldurica cortului drag visand ca alunecam...
Duminica, 22 februarie 2009
Domnul Dinu ne da trezirea cu un banc ardelenesc si din corturi incep sa se iveasca capete vesele si adormite. Pregatirile de data asta sunt mult mai rapide si iata ca trupa de schi de tura e deja pe drum. Noi cei care ramanem la gheata ne miscam mai incet, strangem echipamentul si ne indreptam spre cascada.
Cand ajung acolo Mihnea deja era cap de coarda pe la jumatatea cascadei si cam in jumatate de ora avem mansa sa ne dam.

Si tot incercam si tot ne luptam cu gheata...dar chiar ne place vad ca...:) Mai dam cu genunchii,mai rmanem intr-un piolet (adica eu), dar ne place tare mult.

Si uite asa tot dam ture pe peretele de gheata si nici nu stim cand se face ora 3 si trebuie sa ne intoarcem in base camp. schiorii nostri trec deja repede la vale si ne gandim si noi ca e cam timpul sa ne strangem jucarile si sa plecam spre casa.
Asadar pe la 3 jumatate eram deja cu bagajele in masina gata sa lasam muntele in spate, dar totusi indreptandu-ne spre alt munte...weekendul viitor.
Drumul de asfalt trece pe nesimtite pe povestile cu munti ale domnului Dinu si iata-ne din nou intre betoane, dar visand la urmatoarele ture :)

Sigur ros...

2009-01-13T13:10:00.000+01:00

Mai departe decat cuvintele, mai departe decat gandul, mai departe decat apa si pietrele...

2009-01-10T00:17:00.001+01:00

De cateva zile duc greaua povara de a transpune in cuvinte ceea ce cu siguranta is va pierde din farmec la aceasta incercare. Dar cum orice angajament luat trebuie dus la indeplinire, iata ca incep...
( FOARTE IMPORTANT: musai sa cititi aceasta poveste ca si cand a-ti fi aici)

Ca de obicei, de sarbatori pierd notiunea timpului, iar in acest an asteptam cu atata nerabdare tura in Fagarasi incat Craciunul a trecut fara o importanta signifianta. Tot gandindu-ma cum si ce va fi, aproape ca timpul se dilata si parca refuza sa se scurga.
In dimineata de 29 decembrie ma trezeste telefonul lui Mihnea spunandu-mi ca ajuns in Avrig si imi dau seama ca a venit...a venit momentul sa plecam deasupra norilor...acasa. Pana ajunge toata lumea in Base Camp Avrig, ne punem la depanat povesti si glume si orele zboara repede si iata abia pe la ora 4 e toata gasca stransa si gata de drum. Coltari, pioleti, parazapezi, un morman de rucsaci asteapta sa ii duca in spate pe cei 12 CAR-isti inspre tabara 1 - cabana Barcaciu.
A venit si microbuzul care trebuie sa ii duca pana la Poiana Neamtului si dintr-o data casa se goleste si distractia incepe...pentru unii. Eu inca mai trebuie sa astept pana a doua zi cand va veni tura a doua.
In 30 decembrie pe la ora 1 "Viorica" - bolidul care trebuie sa ne duca pana in Poiana Neamtului e deja in fata portii. Si uite asa ma vad si eu imbarcata pe drumul inspre munte. Ajunsi in Poiana Neamtului incepem sa ne insiram pe poteca, unii pe bocanci, altii pe schiuri. Rucsacii sunt atat de grei, incat parca ne facem tot mai mici, dar gandul ne poarta departe si uitam de cat de mare e forta gravitationala. Cu putin inainte de lasarea serii intram imbujorati in sala de mese a cabanei unde ne asteptau ceilalti. Punem de o masa copioasa si o degustare de vinuri productii proprii si cei ajunsi cu o zi inainte ne pun la curent cu starea zapezii de pe traseul inspre varful Scara. Atmosfera calda a cabanei si faptul ca suntem toti impreuna ne tine in jurul mesei pana tarziu.
A doua zi ne hotaram si noi( Andrei, Ibi, Ioana, Serghei si eu), intarziatii, sa mergem pana pe varful Scara.
Cei care raman la cabana nu stau nici ei degeaba si incearca asigurari la piolet si opriri in piolet.

Vremea e superba si iata-ne pe drumul inspre creasta.

Ajunsi pe platoul de pe Muntele Barcaciu ni se deschide o minunata priveliste asupra varfurilor si muchiilor din jur. Negoiu, Strunga Ciobanului deoparte, Ciortea si Garbova de cealalta, parca ne imbratiseaza si nu vor sa ne mai dea drumul. Dar se pare ca nici noi nu ne impotrivim si continuam sa mergem tot mai aproape.

Dupa un urcus destul de abrut ajungem pe varf... si tot ce exista pe lumea asta dispare pentru un moment pentru ca suntem aici, acum si nimic nu mai conteaza...decat minunatia de munte din fata noastra.
Zabovim cateva zeci de minute pe varf, bem o cana de ceai si incercam sa luam cu noi acele imagini minunate pe singurul suport de pe care nu se vor sterge niciodata.
Dovada :)

Insa frigul si vantul se incapataneaza sa ne aduca aminte ca nu putem ramane aici pentru o vesnicie si un pic, si ne trimite la vale...
...unde lucrurile stau cam asa

Se apropie trecerea in anul nou, dar nu stim exact cand si nici nu prea conteaza, pentru ca ne bucuram de cerul plin de stele, de focul de tabara, de cantece si de faptul ca suntem impreuna la munte. Sarbatorim evenimentul cum se cuvine, cu un pahar de sampanie, si ne uram multi munti in anul ce vine. Noaptea trece repede si ne trezim dimineata in 2009.
Povara unui nou inceput (de an) ne tine pe langa casa povestind intamplari, facand planuri, discutand despre munti si trasee.
Planul pentru ziua de 2 ianuarie era clar: Varful Serbota si poate o incursiune pe Custura Saratii. Noaptea insa se lasa mai jos decat de obicei si ne aduce ceata, multa ceata, rapindu-ne un car mic si unul mare. Nici prognoza meteo de la statia meteo din Sibiu nu e incantatoare dar inca mai indraznim sa speram si ne furisam repede in sacii de dormit sperand sa ne trezim pe cer senin.
Ceasul suna la ora 4, dar e asa de cald si bine in sac incat nu prea as vrea sa plec de acolo. Dar e ceva care-mi zice ca musai sa ma trezesc, si forfota celor care se pregatesc de drum ma ridica in picioare. Iesim in noapte si privim in sus....suntem gata de drum: Andrei, Ibi, Stefan, Calin, Mihnea, Alex, Dani, Raluca si eu.
Un sir de frontale spre avanta prin noapte catre muntele alb. Raman in spate...genunchiul meu drept are o criza de personalitate si isi face simtita prezenta in mod dureros, noaptea se incapataneaza sa mai ramana putin si vantul vine si el cu noi.
Facem o scurta pauza de echipare si ne continuam drumul spre creasta. Luna pierde si ultima batalie si lumina incepe sa deseneze.

Trecem de refugiul din saua Scarii si urcam inspre soare-rasare. Devenim spectatorii muti ai unui spectacol mut ce nici macar nu simte lipsa cuvintelor. Privelistea ne umple sufletele si uitam si de frig si de genunchi si de tot.

Ajungem in sfarsit pe varful Serbota. Vantul bate cu putere si nu e cald deloc, dar domnisoara Custura le face cu ochiul baietiilor. Dupa putin timp insa, se reintorc pe varf promitandu-i domnisoarei ca vor reveni cu foarte proaspete. :)
Pe varf...nu mai lipseste decat...

...si suntem gata sa ne intoarcem sau macar sa ne adapostim de vant. Coboram pana in Saua Serbotei si aici nu ratam ocazia sa punem din nou de o sezatoare si o sedinta de solar: iara povesti, plaja...no...ca la mare (alpina) :)

Dar iara vantul asta si frigul insista si ne gonesc spre casa. Ajunsi la cabana ne dam seama ca au plecat mai multi decat credeam, asa ca povestiile nu se mai leaga ca in celalalte seri si sacii de dormit ne cheama mai repede la somn.
Dimineata ne trezim si facem repede bagajele. Nu stiu de ce, ca doar nu ne grabeam nicaieri, si nici dor de casa nu ne prea era, da' no...trebuie sa mai si plecam, dar numai promitand sa revenim curand in Imparatia Muntelui.

Atatea cuvinte am avut eu, dar stiu ca nu am spus tot...asa ca va rog sa mai puneti si voi cateva cuvinte aici...mai jos...:)

1. Andrei
2. Ibi
3. Luci
4. Ione
5. Cristina
6. Alin
7. Mihnea
8. Lilu
9. Serghei
10. Ioana
11. Machi
12. Dani
13. Florina
14. Stefan
15. Calin
16. Alex
17. Andrada
18. Lavinia
19. Anca
... sper ca nu am uitat pe nimeni :)

2008-12-17T23:15:00.001+01:00

Relatare de tura aspiranta...si tura si relatarea...
Am promis demult ca o sa postez si eu o relatare de tura si m-am gandit ca cea mai potrivita ar fi tura din Rodnei:
1. Pentru ca de asta am venit la Cluj, sa schimb muntii si sa ma duc in Rodnei
2. Pentru ca echipa a fost formata din doi membrii aspiranti CAR

Asadar...eu prospat ajunsa in Cluj caut in stanga si in dreapta oameni cu care sa merg la munte si iacata ca destul de repede si gasesc. Severus face planul turei si eu nu fac decat sa ma alatur cu bucurie si cam multa inconstienta, ca la cat dor de munte era nu mai era loc si de grija in ceea ce priveste traseul si vremea. Asta urma sa ne dam seama abia mai tarziu cat de important este, nu ca ar fi pentru prima data cand mergem la munte, dar de data asta dorul o fost mai mare decat documentarea.
Plecam in 31 octombrie cu trenul spre Rodna Veche. Multa lume, foarte multa lume...abia ne gasim un loc in picioare pe culoar si ne lasam dusi...spre "Maria Sa" muntele.
Mai e inca o ora pana la destinatie si dintr-o data se face foarte liniste si parca mergem cu trenul incet printr-un vis de toamna: dealurile frumos colorate, cerul foarte albastru, liniste si in fata noastra muntele...
Ajungem in Rodna destul de tarziu si ne pornim destul de agale spre Valea Vinului, stiam ca noaptea se lasa oricum asa ca nu avea rost sa ne grabim.Avem noroc si prindem o masina cu care ajungem repede in Valea Vinului si pe la 6 seara intram in traseu.
Urcusul e placut si noaptea linistita. Fluieram mai de bucurie mai de teama si ajungem repede la intersectia cu traseul marcat punct albastru. Si de aici pana la refugiul Curatel stiam ca nu mai avem mult, dar ne stiind traseul balaurim vreo doua ore printr-o padure deasa de brazi,daramata de furtuna.Intr-un final gasim poteca dar parca tot e prea mult pana la refugiu.In consecinta punem repede cortul si adormim imediat.
Cum probabil ca va ganditi deja, dimineata ne trezim cu refugiul sub nas stralucind in bataia soarelui. No amu ce sa-i faci....ne aprovizionam cu apa si incepem urcusul spre varful Ineu.

Ajunsi pe varf ne intampina o un vant neprietenos, dar care compeseaza cu vremea frumoasa si cu vizibilitatea destul de buna. Dupa ce admiram peisajul si luam cu noi si cateva imagini cu noi acasa ne pornim pe creasta ce se asterne in fata noastra.

Soarele incepe sa faca ochii mici si sa se pregateasca de somn, asa ca decidem sa cautam si noi un loc bun pentru un somn odihnitor.Ajunsi in Saua Cisa gasim un loc aproape perfect unde montam repede cortul si ne bucuram de ultimele raze de soare.

Gatim o mancare copioasa la primus asa ca sa ne aducem aminte cat e de frumos la munte si pe la 7 deja dormim.
Dimineata, la iesirea din cort ne intampina aceiasi vreme frumoasa si acelasi vant naprasnic...dar creasta ne asteapta din nou si nu mai stam pe ganduri si ne pornim.

Vremea tine cu noi si pasii ne poarta de-a lungul crestei pana pe vf. Omului si apoi pe Vf. Gargalau.Admiram dantele lucrate de munte in timp ce asculta muzica buna a vantului si incercam sa ne umplem sufletul cu toata frumusetea.

In varful Gargalau facem o mica pauza de masa si ne luam ramas bun de la creasta Rodnei si incepem sa ne coboram catre Borsa.
S-o fi gandit muntele la un moment dat ca ajunge atata vreme buna si ne serveste si o portie de ploaie si vant garnisita cu balaureala printre tufe de afine.
Ajunsi in varful partiei ne punem schiurile in picioare si dai la vale...:))
Da, da...bine ar fi fost sa fie asa :)
Si ajunsi in Borsa statiune incepe o alta aventura mult mai empirica, care ne face sa ne dam seama ca tot mai bine sus la munte. O ultima clipire spre munte si de la noi si de la soare si inchidem Muntii Rodnei intr-un sertaras in suflet pana data viitoare.

The meltdown of the Sun

2008-11-21T14:18:00.000+01:00

I think about sun and dreams and all that is left behind are water drops and fog after waking up and descending from the sky. I try to become the spark of a hand on the white stone, I try to drink the green, but the beatitude it's to trivial and the unconsciousness of the dream becomes more real than life itself. I let my soul fly ant reach the blue and by being behind it, it fels down like an arrow to take a little of an preposterous human feeling.
But now it is to late and I have no time to go...and come back before the sun melts down in the noncolour of big city lights.
I hope the eternity will stay there and wait for the soul to come back...

La cererea publicului, respectabil domn din Sacele...despre zbor...

2008-10-19T07:40:00.000+02:00

Acum nu stiu ce ar trebui sa scriu dar daca-i musai....asta imi aduce aminte de facultate cand trebuia sa scriu despre un spectacol prost si normal ca nu era nici macar indeajuns de prost incat sa scri de rau si nici bun incat sa am ce scrie...exact la fel ca acum cand trebuie sa scriu despre mine...
Nu zbor domne...doar visez si din cand in cand mai izbesc planeta sa ma trezesc pentru o cafea amara...
Dar acum cand am vazut ca poti sa zbori atat de sus incat sa nu te mai intorci...mi-au venit in minte toate momentele in care nu existam decat eu, un univers si vantul...si asta cred ca suna cam asa..."free is just another word for nothing left to lose"

si asta e part of the game...:)

Imagini din alta toamna...

2008-10-18T18:19:00.000+02:00

Anaifa

2008-10-18T12:33:00.000+02:00

demonstratie....Marin Sorescu

2008-10-17T00:22:00.001+02:00

Am zărit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

Bubblegun...

2008-08-27T05:02:00.000+02:00

despre cuvinte

2008-08-27T04:33:00.004+02:00

Am incercat de multe ori sa inteleg de ce oamenii incearca sa spuna in cuvinte ceva ce exista doar in forme mult mai profunde...si cautand am aflat ca simt nevoia sa scriu pentru ca simt nevoia sa impart cu ceilalti ceea ce simt. Astfel am ajuns in fata acestui monitor rece si colorat pentru ca demult nu mai exista foi si plicuri si cam tot de atunci nu mai exista timp pentru vorbe, priviri si zambete...asa ca eu sper ca macar aici si in mine mai e timp...